Drumul, fericirea și uimirea


Aveam 18 ani cînd am ieșit pentru prima oară din țară. Eram într-o mașină cu patru prieteni și ne îndreptam vertiginos spre Germania și niște mașini la mîna a doua. Se șofa cu rîndul și se mînca pe genunchi sau la benzinărie.


Nu-mi amintesc mare lucru despre excursia în sine – doar că, după ce am trecut de Arad, mă simțeam așa cum probabil s-a simțit Columb în timp ce naviga și se tot aștepta ca, la un moment dat, să se termine oceanul și să cadă în gol de pe marginea Pămîntului plat, în neant și în infinit. Aveam impresia că după ce o să trecem granița o să văd ceva absolut extraordinar, o lume despre care toată lumea îmi spusese că nu-i ca a noastră.

(...)

Comments

Popular Posts