Americana is the new pink
La inceput am crezut ca e doar vreun trend asa, de Birmingham. Mai de la tara, ma intelegeti. Ajuns si la BBC acum vreun an, ca na, e radio public, pentru toate gusturile, printr-un cantecel trist si parca prea folk pentru gustul meu, si anume The Cave de la Mumford & Sons. Cu niste armonii de voci care i-ar fi facut invidiosi si pe Bee Gees, banjos, chitari acustice, contrabas, ceva iz de gospel, soul, blues si bluegrass (intr-un cuvant, Americana) - tot ceea ce nu ti-ai imagina pe o scena de festival englezesc, si cu un look de Backstreet Boys mai culti.
Am zis, na, asta e, tre sa aiba si ei niste muzica populara de generatie mai noua, ca lui Mick Edwards nu cred ca-i mai arunca nimeni chiloti pe scena.
Dar, ieri, la Summer Sundae Weekender, m-am convins: folkul asta obosit si sentimental este pe cale sa ingroape indie rock-ul pe care il stim noi cu totii, acel gen nedefinibil - dar perfect definit - care a migrat si in Bucuresti si inca isi odihneste ciolanele prin cluburile pe care le stim cu totii, cu niste bigudiuri in plus, evident, ca doar n-o sa ascultam aceeasi muzica pe care o ascultam acum 6-7 ani. Nu ma intelegeti gresit - as da balaria asta de folk si maine pe doua piese de la Vampire Weekend sau Los Campesinos! (pe care i-am ascultat ieri si au fost printre cele trei trupe din tot line-up-ul care chiar mi-au placut).
Brosura de la festival spunea ceva de "return to the roots music". Cine stie, de cand cu criza asta, poate oamenii tind spre traiul ala patriarhal in care singura forma de entertainment era batranul cu scripca si sambata seara toata familia statea acasa si citea din Biblie la lumina opaitului. Hell knows, dar cand o sa vad asta in Londra n-o sa mai am nicio indoiala apropo de sfarsitul lumii din 2012.
In orice caz ieri, la Main Stage, aproape toti performerii au fost din categoria asta - Pete Molinari (un fel de AG Weinberger de-al lor), The Low Anthem, niste baieti care cantau la fierastrau, si Local Natives, care cantau ceva ce as pune pe coloana sonora de la Scrubs intr-un episod cu un pastor muribund, exact in momentul cand Dr. Cox ii spune lui JD ceva de genul "You can't save them all, newbie."
Toate trupele de indie-rock au fost exilate pe Indoor Stage, unde nimeni nu prea voia sa intre dat fiind ca am prins probabil singura zi insorita din vara asta. Acolo i-am vazut live pe The Besnard Lakes, Los Campesinos! si The Futureheads, trei trupe care chiar mi-au placut si pe care as vrea sa le vad si in Ro pentru ca sunt sigura ca exista, undeva acolo, public si pentru ele.
Alte chestii pe care le-am invatat zilele astea:
1. La festivalurile englezesti se vine cu doua tipuri de incaltari: cizme de cauciuc si slapi. Orice altceva e inutil, avand in vedere ca noroiul e cam ca la mamaia pe ulita in noiembrie, cand nici carutele nu mai intra pe acolo.
2. Din echipamentul de festival trebuie sa faca indiscutabil parte pelerina de ploaie. Cand e soare, se sta pe ea, pentru ca iarba e complet pierduta pe sub cateva straturi groase de mazga.
3. E ok sa vii cu bebelusul la festival, chiar daca inca plange dupa sfarc, atata timp cat ii pui o pereche de casti de-alea pentru izolare fonica. Se gasesc pentru toate varstele.
4. Daca esti blonda si ai parul lung, cand esti pe maidan este musai, muuuusai sa-ti pui flori in par. De-alea de plastic, 3 la o lira. Ca doar esti o printesa, ce pizda ma-sii.
5. Daca esti un tanar mostenitor al unui lant hotelier, e ok sa iti cumperi mancare de festival. N-o sa-ti tremure mana cand o sa dai 5 lire pe un burger si o chifla (si atat!) sau 3 lire jumate pe un sandvis cu bacon. Altfel: adu-ti mancare de acasa. La festivalul asta, cel putin, se putea. Si bautura, atata timp cat era in sticle de plastic. Si nu s-a agitat nimeni ca poate vii cu apa plata doar ca sa-l invinetesti pe unul pe scena.
Nu va suparati, ce mai are in el sandvisul ala cu bacon?
Pai, bacon. Ce mai vrei sa aiba?
6. Gagicile la bass sunt cool. Fact! Am vazut cel putin trei formatii cu bassiste intr-o singura zi si mi s-a facut dor de Mr. Tudor, bassul meu no name care acum zace in sufragerie la Bucuresti pe post de bibelou/magnet de gagici pentru frate-miu.
Tucker is playing bass now to impress Mary
7. Categoria "fotograf barbos si burtos cu sapca intoarsa la spate, doua aparate cu obiective de 70-200mm atarnate de gat, coate ascutite si reflexe de Terminator, pasionat exclusiv de discutii tehnice si cu o nevoie inexplicabila de a povesti tuturor de ce nu si-ar cumpara niciodata un Nikon" e universal valabila. Middle age crisis, varianta mai ieftina, in care nu-ti cumperi un SUV ci un alt obiectiv alb pentru colectia ta de obiective albe.
In rest, totul a fost atat de chill si de calm, o atmosfera de sezatoare. Badigarzii ultra vorbareti, nimeni nu te arunca afara din fata scenei dupa trei piese si o secunda, nu te cautau pana in fund la intrare. Nimeni nu se impingea, lovea, agita. Asta inseamna un festival cu zece ani de traditie, intr-o tara cu juma de secol de traditie de festivaluri de muzica.
Evident, (mult) mai multe poze aici si aici.
Am zis, na, asta e, tre sa aiba si ei niste muzica populara de generatie mai noua, ca lui Mick Edwards nu cred ca-i mai arunca nimeni chiloti pe scena.
Dar, ieri, la Summer Sundae Weekender, m-am convins: folkul asta obosit si sentimental este pe cale sa ingroape indie rock-ul pe care il stim noi cu totii, acel gen nedefinibil - dar perfect definit - care a migrat si in Bucuresti si inca isi odihneste ciolanele prin cluburile pe care le stim cu totii, cu niste bigudiuri in plus, evident, ca doar n-o sa ascultam aceeasi muzica pe care o ascultam acum 6-7 ani. Nu ma intelegeti gresit - as da balaria asta de folk si maine pe doua piese de la Vampire Weekend sau Los Campesinos! (pe care i-am ascultat ieri si au fost printre cele trei trupe din tot line-up-ul care chiar mi-au placut).
Brosura de la festival spunea ceva de "return to the roots music". Cine stie, de cand cu criza asta, poate oamenii tind spre traiul ala patriarhal in care singura forma de entertainment era batranul cu scripca si sambata seara toata familia statea acasa si citea din Biblie la lumina opaitului. Hell knows, dar cand o sa vad asta in Londra n-o sa mai am nicio indoiala apropo de sfarsitul lumii din 2012.
In orice caz ieri, la Main Stage, aproape toti performerii au fost din categoria asta - Pete Molinari (un fel de AG Weinberger de-al lor), The Low Anthem, niste baieti care cantau la fierastrau, si Local Natives, care cantau ceva ce as pune pe coloana sonora de la Scrubs intr-un episod cu un pastor muribund, exact in momentul cand Dr. Cox ii spune lui JD ceva de genul "You can't save them all, newbie."
Toate trupele de indie-rock au fost exilate pe Indoor Stage, unde nimeni nu prea voia sa intre dat fiind ca am prins probabil singura zi insorita din vara asta. Acolo i-am vazut live pe The Besnard Lakes, Los Campesinos! si The Futureheads, trei trupe care chiar mi-au placut si pe care as vrea sa le vad si in Ro pentru ca sunt sigura ca exista, undeva acolo, public si pentru ele.
Alte chestii pe care le-am invatat zilele astea:
1. La festivalurile englezesti se vine cu doua tipuri de incaltari: cizme de cauciuc si slapi. Orice altceva e inutil, avand in vedere ca noroiul e cam ca la mamaia pe ulita in noiembrie, cand nici carutele nu mai intra pe acolo.
2. Din echipamentul de festival trebuie sa faca indiscutabil parte pelerina de ploaie. Cand e soare, se sta pe ea, pentru ca iarba e complet pierduta pe sub cateva straturi groase de mazga.
3. E ok sa vii cu bebelusul la festival, chiar daca inca plange dupa sfarc, atata timp cat ii pui o pereche de casti de-alea pentru izolare fonica. Se gasesc pentru toate varstele.
4. Daca esti blonda si ai parul lung, cand esti pe maidan este musai, muuuusai sa-ti pui flori in par. De-alea de plastic, 3 la o lira. Ca doar esti o printesa, ce pizda ma-sii.
5. Daca esti un tanar mostenitor al unui lant hotelier, e ok sa iti cumperi mancare de festival. N-o sa-ti tremure mana cand o sa dai 5 lire pe un burger si o chifla (si atat!) sau 3 lire jumate pe un sandvis cu bacon. Altfel: adu-ti mancare de acasa. La festivalul asta, cel putin, se putea. Si bautura, atata timp cat era in sticle de plastic. Si nu s-a agitat nimeni ca poate vii cu apa plata doar ca sa-l invinetesti pe unul pe scena.
Nu va suparati, ce mai are in el sandvisul ala cu bacon?
Pai, bacon. Ce mai vrei sa aiba?
6. Gagicile la bass sunt cool. Fact! Am vazut cel putin trei formatii cu bassiste intr-o singura zi si mi s-a facut dor de Mr. Tudor, bassul meu no name care acum zace in sufragerie la Bucuresti pe post de bibelou/magnet de gagici pentru frate-miu.
Tucker is playing bass now to impress Mary
7. Categoria "fotograf barbos si burtos cu sapca intoarsa la spate, doua aparate cu obiective de 70-200mm atarnate de gat, coate ascutite si reflexe de Terminator, pasionat exclusiv de discutii tehnice si cu o nevoie inexplicabila de a povesti tuturor de ce nu si-ar cumpara niciodata un Nikon" e universal valabila. Middle age crisis, varianta mai ieftina, in care nu-ti cumperi un SUV ci un alt obiectiv alb pentru colectia ta de obiective albe.
In rest, totul a fost atat de chill si de calm, o atmosfera de sezatoare. Badigarzii ultra vorbareti, nimeni nu te arunca afara din fata scenei dupa trei piese si o secunda, nu te cautau pana in fund la intrare. Nimeni nu se impingea, lovea, agita. Asta inseamna un festival cu zece ani de traditie, intr-o tara cu juma de secol de traditie de festivaluri de muzica.
Evident, (mult) mai multe poze aici si aici.
Comments
Post a Comment