Euro trip UK - Ro, partea a 3a
Nu, in caz ca va intrebati, nu exista partile 1 si 2. M-am hotarat sa fac ca George Lucas si sa incep cu partea a treia :)
Pentru ca e a treia oara cand mergem cu masina din Marea Britanie pana in Romania. Prima data am fost in decembrie 2008, cand am facut revelionul la Londra, si a doua oara asta vara, cand am mers ca U2 la concert, tot in Londra.
Diferenta e ca fiecare dintre calatoriile astea au avut o justificare clara, dincolo de bani: faptul ca aveam chef sa ne plimbam si ca intr-un euro trip din asta vizitezi inca 4-5 locuri pe drum, cel putin. Pe cand acum am urcat pe feribot, am condus pana la Salzburg unde am incercat sa punem cortul, chestie destul de dificila cand toarna cu galeata si sunt 12 grade afara, asa ca am dormit la un Etap, si a doua zi am taiat-o spre tara. Am ajuns in Bucuresti in aceeasi zi (tehnic vorbind, in ziua urmatoare), pe la 4 dimineata, cu ochii iesiti din cap ca la melc, razand isteric si morti de foame.
Mi-a trebuit un drum din asta ca sa inteleg de ce trei sferturi din calatoriile mele prin Europa au fost cu masina (de trei ori in Grecia - dintr-un capat in altul, pana la Praga si inapoi, din Romania pana in Germania de vreo doua ori, plus astea trei drumuri in UK), cand, aproape de fiecare data, avionul ar fi fost mai ieftin si mai eficient.
Raspunsul? Pentru ca viata e simpla pe drum. Ai trei-patru zile in care creierul tau are o singura fixatie: sa ajunga la destinatie. Sunt singurele momente in care ma pot abtine sa nu ma gandesc la nimic altceva, la munca, la obsesiile mele personale. Imi fac propria minte sa adoarma. Sunt zile de tacere absoluta, cand nu am nevoie decat de multa muzica. Ma descalt, imi pun picioarele pe bord si cant, si viata parca inceteaza sa mai curga. In fata e soseaua, interminabila, mereu acolo. Pe o sosea buna te poti baza intotdeauna in Europa.
Niciodata un euro trip cu masina nu e perfect. Intotdeauna sfarsesti prin a cheltui mai mult decat ai planuit, prin a campa unde planuiai sa stai la hotel si invers, prin a dormi in masina cand voiai sa campezi. In Atena am primit doua amenzi de cate 200 de euro pentru ca nu purtam centura, iar soferul a ramas fara permis pana am platit. In Viena am dormit in masina in fata hotelului pentru ca o camera de trei persoane era 80 de euro si noi mai aveam vreo 50 fara motorina cu care trebuia sa ajungem acasa si era ora 3 dimineata, cand niciun camping nu te mai primeste. In UK, asta vara, am dormit in masina vreo 3 nopti pentru ca majoritatea campingurilor primeau numai rulote.
Am facut pana, a trebuit sa schimbam placutele de frana, am condus pana la epuizare, dar, by God, zilele alea au fost printre cele mai misto din viata mea. Oamenii pe care i-am cunoscut pe drum, situatiile in care am fost pusi si adrenalina de a stii ca ti se poate intampla orice (de la a ramane fara absolut tot ce ai in masina, cum a patit un prieten in Koln, pana la a lua pranzul cu un rapper camerunez naturalizat in Franta si proaspat mutat in Germania pe care doar ce-l intalnisem la o cantare la chitara cu o seara inainte, ironic, tot in Koln). Oraselele mici, unde niciun ghid turistic nu te trimite. Baruri obscure. Si, mai presus de orice, senzatia ca locurile astea incredibile pe care le vezi or sa ramana asa cum le vezi acum, pentru ca nu vei locui niciodata in ele. Dar tu te schimbi permanent, cu fiecare zi, cu fiecare loc nou, esti altul. Nu mai bun sau mai rau, doar altul, si asta e destul.
"I woke up as the sun was reddening; and that was the one distinct time in my life, the strangest moment of all, when I didn't know who I was - I was far away from home, haunted and tired with travel, in a cheap hotel room I'd never seen, hearing the hiss of steam outside and the creak of the old wood of the hotel, and footsteps upstairs, and all the sad sounds, and I looked at the cracked high ceiling and really didn't know who I was for about fifteen strange seconds. I wasn't scared; I was just somebody else, some stranger, and my whole life was a haunted life, the life of a ghost." (de aici)
PS: As vrea sa multumesc pe aceasta cale tuturor celor responsabili pentru minunatele E68 si E81, care transforma cei 600 de km de la Arad la Bucuresti intr-o aventura demna de Indiana Jones (sau Need for Speed, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile), presarata cu vaci (cu sau fara SUV-uri), carute, sinucigasi, tiristi ai groazei, camioane cu stupi care merg cu 20 la ora pe banda a doua si tot felul de alte mici capcane ce fac ca drumul asta sa dureze cat cei 1200 de kilometri dintre Frankfurt si Budapesta.
PPS: Din seria "chestii dubioase care iti vin in cap cand te holbezi la drum la ora 2 dimineata", am si eu doua intrebari: ce-i cu toate semnele alea de "atentie, caprioare"? Cate caprioare/ursi/vulpi iti taie calea pe un drum european comparativ cu cainii vagabonzi si biciclistii fara vedere periferica, sau, daca esti in Dobrogea, şocâţii care alearga in zig-zag? Si totusi n-am vazut niciun indicator cu "atentie, caini vagabonzi". Pe aia cred ca daca ii ocolesti ai extra punctaj.
A, si stiti tantiile alea care pazesc veceurile de la Budapesta incolo, prin toate benzinariile din Europa? Cum o fi sa stai toata ziua sa ai grija ca toata lumea care opreste pentru o mica/mare treaba lasa 50 de eurocenti pe masuta? Si cum se cheama jobul tau? Sanitary Security Assistant? Oricum, cred ca sunt platiti destul de prost. Doar ceva mai mult ca un profesor pe la noi. Ceea ce o face o meserie de viitor, zic eu. La ce vremuri cacacioase traim, e mare lucru sa fii paznic la hartie igienica.
Pentru ca e a treia oara cand mergem cu masina din Marea Britanie pana in Romania. Prima data am fost in decembrie 2008, cand am facut revelionul la Londra, si a doua oara asta vara, cand am mers ca U2 la concert, tot in Londra.
Diferenta e ca fiecare dintre calatoriile astea au avut o justificare clara, dincolo de bani: faptul ca aveam chef sa ne plimbam si ca intr-un euro trip din asta vizitezi inca 4-5 locuri pe drum, cel putin. Pe cand acum am urcat pe feribot, am condus pana la Salzburg unde am incercat sa punem cortul, chestie destul de dificila cand toarna cu galeata si sunt 12 grade afara, asa ca am dormit la un Etap, si a doua zi am taiat-o spre tara. Am ajuns in Bucuresti in aceeasi zi (tehnic vorbind, in ziua urmatoare), pe la 4 dimineata, cu ochii iesiti din cap ca la melc, razand isteric si morti de foame.
Mi-a trebuit un drum din asta ca sa inteleg de ce trei sferturi din calatoriile mele prin Europa au fost cu masina (de trei ori in Grecia - dintr-un capat in altul, pana la Praga si inapoi, din Romania pana in Germania de vreo doua ori, plus astea trei drumuri in UK), cand, aproape de fiecare data, avionul ar fi fost mai ieftin si mai eficient.
Raspunsul? Pentru ca viata e simpla pe drum. Ai trei-patru zile in care creierul tau are o singura fixatie: sa ajunga la destinatie. Sunt singurele momente in care ma pot abtine sa nu ma gandesc la nimic altceva, la munca, la obsesiile mele personale. Imi fac propria minte sa adoarma. Sunt zile de tacere absoluta, cand nu am nevoie decat de multa muzica. Ma descalt, imi pun picioarele pe bord si cant, si viata parca inceteaza sa mai curga. In fata e soseaua, interminabila, mereu acolo. Pe o sosea buna te poti baza intotdeauna in Europa.
Niciodata un euro trip cu masina nu e perfect. Intotdeauna sfarsesti prin a cheltui mai mult decat ai planuit, prin a campa unde planuiai sa stai la hotel si invers, prin a dormi in masina cand voiai sa campezi. In Atena am primit doua amenzi de cate 200 de euro pentru ca nu purtam centura, iar soferul a ramas fara permis pana am platit. In Viena am dormit in masina in fata hotelului pentru ca o camera de trei persoane era 80 de euro si noi mai aveam vreo 50 fara motorina cu care trebuia sa ajungem acasa si era ora 3 dimineata, cand niciun camping nu te mai primeste. In UK, asta vara, am dormit in masina vreo 3 nopti pentru ca majoritatea campingurilor primeau numai rulote.
Am facut pana, a trebuit sa schimbam placutele de frana, am condus pana la epuizare, dar, by God, zilele alea au fost printre cele mai misto din viata mea. Oamenii pe care i-am cunoscut pe drum, situatiile in care am fost pusi si adrenalina de a stii ca ti se poate intampla orice (de la a ramane fara absolut tot ce ai in masina, cum a patit un prieten in Koln, pana la a lua pranzul cu un rapper camerunez naturalizat in Franta si proaspat mutat in Germania pe care doar ce-l intalnisem la o cantare la chitara cu o seara inainte, ironic, tot in Koln). Oraselele mici, unde niciun ghid turistic nu te trimite. Baruri obscure. Si, mai presus de orice, senzatia ca locurile astea incredibile pe care le vezi or sa ramana asa cum le vezi acum, pentru ca nu vei locui niciodata in ele. Dar tu te schimbi permanent, cu fiecare zi, cu fiecare loc nou, esti altul. Nu mai bun sau mai rau, doar altul, si asta e destul.
"I woke up as the sun was reddening; and that was the one distinct time in my life, the strangest moment of all, when I didn't know who I was - I was far away from home, haunted and tired with travel, in a cheap hotel room I'd never seen, hearing the hiss of steam outside and the creak of the old wood of the hotel, and footsteps upstairs, and all the sad sounds, and I looked at the cracked high ceiling and really didn't know who I was for about fifteen strange seconds. I wasn't scared; I was just somebody else, some stranger, and my whole life was a haunted life, the life of a ghost." (de aici)
PS: As vrea sa multumesc pe aceasta cale tuturor celor responsabili pentru minunatele E68 si E81, care transforma cei 600 de km de la Arad la Bucuresti intr-o aventura demna de Indiana Jones (sau Need for Speed, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile), presarata cu vaci (cu sau fara SUV-uri), carute, sinucigasi, tiristi ai groazei, camioane cu stupi care merg cu 20 la ora pe banda a doua si tot felul de alte mici capcane ce fac ca drumul asta sa dureze cat cei 1200 de kilometri dintre Frankfurt si Budapesta.
PPS: Din seria "chestii dubioase care iti vin in cap cand te holbezi la drum la ora 2 dimineata", am si eu doua intrebari: ce-i cu toate semnele alea de "atentie, caprioare"? Cate caprioare/ursi/vulpi iti taie calea pe un drum european comparativ cu cainii vagabonzi si biciclistii fara vedere periferica, sau, daca esti in Dobrogea, şocâţii care alearga in zig-zag? Si totusi n-am vazut niciun indicator cu "atentie, caini vagabonzi". Pe aia cred ca daca ii ocolesti ai extra punctaj.
A, si stiti tantiile alea care pazesc veceurile de la Budapesta incolo, prin toate benzinariile din Europa? Cum o fi sa stai toata ziua sa ai grija ca toata lumea care opreste pentru o mica/mare treaba lasa 50 de eurocenti pe masuta? Si cum se cheama jobul tau? Sanitary Security Assistant? Oricum, cred ca sunt platiti destul de prost. Doar ceva mai mult ca un profesor pe la noi. Ceea ce o face o meserie de viitor, zic eu. La ce vremuri cacacioase traim, e mare lucru sa fii paznic la hartie igienica.
Comments
Post a Comment