MBS sau Povestea unei verze
A inceput cu un pilaf cu legume. Juma' de cana de orez, niste ardei, ciuperci si morcovi. Orezul s-a fiert prea mult, ardeii cam trosneau in dinti, numai ciupercile erau perfecte, dar na, asa-s ciupercile, sunt perfecte orice le-ai face.
Iar stomacul meu - nenorocit de cantitatile monstruoase de sos la borcan/conserve/semipreparate facute la cuptorul cu microunde, paste (mancarea de baza a tuturor colegilor mei de apartament, de parca se trag toti din Italia) si senvisuri cu salam - mi-a multumit umil. Ca nici dupa regimul intens cu cartofi prajiti de la turc, saorma, pizza si hamburgeri (ca de, biroul era asezat strategic intre Pizza Hut, Mac si KFC) nu a suferit asa. Adica, da, alea te omoara, pe tine si pe ficatul tau, dar macar stii ca mori fericit. De-aia n-am putut sa inteleg niciodata logica pastelor cu sos la borcan. Te si omoara si au si gust de pamant, putin iute, sa se simta si indienii bine, ca sunt lasati sa contribuie la conserve.
Pilaful l-am mancat sub plapuma. Pe vremea aia, credeam ca oamenilor de pe aici le place sa imparta, sa manance impreuna, si cu toata inima mea mare, mi-era o foame de nu le-as fi dat nicio furculita. Eventual le-as fi infipt-o in ochi si as fi luat-o la fuga cu farfuria.
Insa pilaful s-a terminat dupa doua zile. Si oricum nimeni de-acasa nu m-a luat in serios cand incercam sa explic ca e cu adevarat comestibil. Abia dupa inca doua saptamani de salata de cartofi si conserve de ton am avut adevarata revelatie: trebuie sa incep sa gatesc.
Pentru ca la astia nici fast food-ul nu are gust bun, ca statul reglementeaza, ca la retardati, cata grasime tre sa contina macarea. Deci visul meu, cu o saorma din care sa-mi curga grasimea si sosurile pe barba, era total improbabil, cu toti arabii de pe aici.
Si atunci, ce am facut? O varza calita. De-aia facuta pe aragaz, cu ceapa prajita si sunca, si dupa aia bagata la cuptor, de-au mirosit-o si vecinii de la patru. A fost atat de buna, ca a mancat si englezul, dupa ce se tot chinuise sa imi explice ca e imposibil ca o varza sa aiba gust bun, ca ei o fierb ore intregi si tot e naspa.
Am fost in extaz patru zile cu varza aia, atat m-a tinut. Da lumea tot nu ma crede cand spun ca m-am apucat de gatit si n-am dat inca foc la bucatarie si n-am bagat pe nimeni in spital.
Iar cand mi s-a facut pofta de mamaliga, am simtit ca nu ma mai opreste nimeni si nimic. I'm Super Chef, fac orice! Singura problema e ca astia de pe aici nu prea inteleg conceptul de malai. Si faina de porumb nu se transforma in mamaliga (pe testate :P).
Asa ca tot la pakistanezi am ajuns, de unde am pescuit vreo 2 kile de malai si am facut un MBS (mamaliga cu branza si smantana, pentru necunoscatori) cu cartofi prajiti de nici la mamaia n-am mancat. Ba chiar si salata de vinete, si sa nu ma intelegeti gresit, nu cu vinete congelate si maioneza la borcan. Am cumparat si am copt vinete si mi-am facut singura maioneza, cu lingura. Am frecat la ea cu un spor, de parca pregateam masa de Craciun. Si na, am si poza, sa nu credeti ca va mint.
Dar tot sub plapuma le-am mancat. Pentru ca am obtinut doua feluri de reactii. De la latini:
"Bleah, ce e aia?"
"Salata de vinete."
"Cah. Arata de parca ar mai fi fost mancata odata."
si de la englez:
"Ce e aia?"
"Gusta. Sunt vinete."
"A, chestia aia pe care o mancai ieri cu smantana?"
"Nu, aia e mamaliga, era galbena, stii."
"Aaaa. Arata...hm... interesant. Dar nu pot sa gust acum, am mancat un pranz mare." (I ain't touching no creepy Romanian food!!!)
Si nici ca nu s-au atins de ea. Nici de mamaliga, chestia aia pe care "parca o mananca si oamenii saraci din Africa, nu?". Au mancat paste cu sos la borcan, legume congelate si conserve de ton cu maioneza. Le plac doar cartofii mei prajiti, de-aia cand fac sunt buluc pe mine, pentru ca, nu-i asa, "voi chiar faceti cartofi prajiti din cartofi???".
Stiu ca e de inteles ca alte culturi sa nu inteleaga obiceiurile tale culinare. Dar sa nu gusti ceva pentru ca nu-ti place cum arata e o tampenie. Iar cand italianca a gatit paste de ziua ei, sa ne arate cum sa mananca la ea acasa, tot cu sos la borcan le-a facut. Eu macar mi-am facut singura maioneza. Asta daca tot ma dau in stamba.
Sa moara capra de nu ma apuc de facut gogosi maine. Ca joi, in parc, era coada de douaj' de metri si mi s-a facut pofta. O sa ajung sa ma intrec cu bunica'mea la bucatarie. Si da, vreau sa toata lumea sa guste macar, vreau sa ii vad ca mananca si altceva in afara de mizeriile altea. Intelegeti acum ca apocalipsa aia din 2012 are totusi niste semne?
Sau poate e toata adrenalina de la scoala. In special cand ma duc la cantina si ma intreb ce oroare culinara e in meniul zilei. Cartofi prajiti la punga cu fasole la conserva? Sau poate niste salata de ananas cu smantana? Vedeti, sa nu salivati pe tastatura.
Iar stomacul meu - nenorocit de cantitatile monstruoase de sos la borcan/conserve/semipreparate facute la cuptorul cu microunde, paste (mancarea de baza a tuturor colegilor mei de apartament, de parca se trag toti din Italia) si senvisuri cu salam - mi-a multumit umil. Ca nici dupa regimul intens cu cartofi prajiti de la turc, saorma, pizza si hamburgeri (ca de, biroul era asezat strategic intre Pizza Hut, Mac si KFC) nu a suferit asa. Adica, da, alea te omoara, pe tine si pe ficatul tau, dar macar stii ca mori fericit. De-aia n-am putut sa inteleg niciodata logica pastelor cu sos la borcan. Te si omoara si au si gust de pamant, putin iute, sa se simta si indienii bine, ca sunt lasati sa contribuie la conserve.
Pilaful l-am mancat sub plapuma. Pe vremea aia, credeam ca oamenilor de pe aici le place sa imparta, sa manance impreuna, si cu toata inima mea mare, mi-era o foame de nu le-as fi dat nicio furculita. Eventual le-as fi infipt-o in ochi si as fi luat-o la fuga cu farfuria.
Insa pilaful s-a terminat dupa doua zile. Si oricum nimeni de-acasa nu m-a luat in serios cand incercam sa explic ca e cu adevarat comestibil. Abia dupa inca doua saptamani de salata de cartofi si conserve de ton am avut adevarata revelatie: trebuie sa incep sa gatesc.
Pentru ca la astia nici fast food-ul nu are gust bun, ca statul reglementeaza, ca la retardati, cata grasime tre sa contina macarea. Deci visul meu, cu o saorma din care sa-mi curga grasimea si sosurile pe barba, era total improbabil, cu toti arabii de pe aici.
Si atunci, ce am facut? O varza calita. De-aia facuta pe aragaz, cu ceapa prajita si sunca, si dupa aia bagata la cuptor, de-au mirosit-o si vecinii de la patru. A fost atat de buna, ca a mancat si englezul, dupa ce se tot chinuise sa imi explice ca e imposibil ca o varza sa aiba gust bun, ca ei o fierb ore intregi si tot e naspa.
Am fost in extaz patru zile cu varza aia, atat m-a tinut. Da lumea tot nu ma crede cand spun ca m-am apucat de gatit si n-am dat inca foc la bucatarie si n-am bagat pe nimeni in spital.
Iar cand mi s-a facut pofta de mamaliga, am simtit ca nu ma mai opreste nimeni si nimic. I'm Super Chef, fac orice! Singura problema e ca astia de pe aici nu prea inteleg conceptul de malai. Si faina de porumb nu se transforma in mamaliga (pe testate :P).
Asa ca tot la pakistanezi am ajuns, de unde am pescuit vreo 2 kile de malai si am facut un MBS (mamaliga cu branza si smantana, pentru necunoscatori) cu cartofi prajiti de nici la mamaia n-am mancat. Ba chiar si salata de vinete, si sa nu ma intelegeti gresit, nu cu vinete congelate si maioneza la borcan. Am cumparat si am copt vinete si mi-am facut singura maioneza, cu lingura. Am frecat la ea cu un spor, de parca pregateam masa de Craciun. Si na, am si poza, sa nu credeti ca va mint.
Dar tot sub plapuma le-am mancat. Pentru ca am obtinut doua feluri de reactii. De la latini:
"Bleah, ce e aia?"
"Salata de vinete."
"Cah. Arata de parca ar mai fi fost mancata odata."
si de la englez:
"Ce e aia?"
"Gusta. Sunt vinete."
"A, chestia aia pe care o mancai ieri cu smantana?"
"Nu, aia e mamaliga, era galbena, stii."
"Aaaa. Arata...hm... interesant. Dar nu pot sa gust acum, am mancat un pranz mare." (I ain't touching no creepy Romanian food!!!)
Si nici ca nu s-au atins de ea. Nici de mamaliga, chestia aia pe care "parca o mananca si oamenii saraci din Africa, nu?". Au mancat paste cu sos la borcan, legume congelate si conserve de ton cu maioneza. Le plac doar cartofii mei prajiti, de-aia cand fac sunt buluc pe mine, pentru ca, nu-i asa, "voi chiar faceti cartofi prajiti din cartofi???".
Stiu ca e de inteles ca alte culturi sa nu inteleaga obiceiurile tale culinare. Dar sa nu gusti ceva pentru ca nu-ti place cum arata e o tampenie. Iar cand italianca a gatit paste de ziua ei, sa ne arate cum sa mananca la ea acasa, tot cu sos la borcan le-a facut. Eu macar mi-am facut singura maioneza. Asta daca tot ma dau in stamba.
Sa moara capra de nu ma apuc de facut gogosi maine. Ca joi, in parc, era coada de douaj' de metri si mi s-a facut pofta. O sa ajung sa ma intrec cu bunica'mea la bucatarie. Si da, vreau sa toata lumea sa guste macar, vreau sa ii vad ca mananca si altceva in afara de mizeriile altea. Intelegeti acum ca apocalipsa aia din 2012 are totusi niste semne?
Sau poate e toata adrenalina de la scoala. In special cand ma duc la cantina si ma intreb ce oroare culinara e in meniul zilei. Cartofi prajiti la punga cu fasole la conserva? Sau poate niste salata de ananas cu smantana? Vedeti, sa nu salivati pe tastatura.
Comments
Post a Comment